Valorile în viața de părinte

Ți s-a întâmplat să te întrebi „Oare am făcut bine?” sau „E decizia potrivită pentru copilul meu?”?

Dacă simți că trebuie să o iei de la capăt de fiecare dată când apare o provocare, e posibil să-ți lipsească un reper important: claritatea valorilor tale ca părinte.

Astăzi vorbim despre valori – ce sunt ele, de ce contează și cum ne pot face viața de părinte mai clară și mai ușoară. Îți arăt și cele trei arii în care valorile devin vizibile: în felul în care te porți tu ca părinte, în ce vrei să transmiți copiilor tăi și în cum funcționați împreună ca familie.

Și ca să vezi cum arată asta în viața reală, îți dau exemple din familia mea: ce valori avem și cum le folosim în deciziile noastre de zi cu zi – pentru mai mult sens, claritate și încredere.

Despre valori

Prima dată când am început să mă interesez de conceptul de valori și ce pot face cu el în viața mea, am rămas surprinsă să descopăr o discrepanță. În mintea mea, valorile sunau sofisticat, ca ceva complicat și încărcat de semnificație. Pornind de la impresia aceasta, am cercetat literatura de psihologie și terapie ca să înțeleg în profunzime și cu finețe ce reprezintă valorile.

Ce m-a surprins a fost că felul în care specialiștii vorbesc despre valori nu este pe atât de tehnic și complicat pe cât am crezut că ar trebui să fie. Altfel spus, mă complicasem degeaba. Atunci am simțit că ideea de valori ar putea fi deosebit de potrivită pentru abordarea mea.

Valorile sunt feluri de a fi care aduc mai mult sens și claritate în viața noastră. La nivel declarativ valorile sunt cuvinte, cum ar fi curaj sau respect, dar în esență ele reprezintă credințe care ne ghidează acțiunile și ne definesc ca persoane.

Valorile sunt personale și, ca să aibă sens pentru fiecare, le alegem la liber, dincolo de presiunile din exterior sau interior. Sigur, trecutul nostru și cultura în care trăim ne influențează alegerile, însă valorile nu sunt impuse. Se simt autentice și naturale pentru fiecare în parte, sunt acele aspecte și principii pe care le prețuim și despre care știm că sunt importante pentru cine suntem.

Valorile, fie că ni le cunoaștem sau că rămân neexprimate în fundal, au un rol foarte important din punct de vedere psihologic. Ele ne definesc caracterul și dau stabilitate personalității noastre. Ne motivează să luăm decizii și să ne comportăm într-un mod consecvent, din nou și din nou, fiindcă, spre deosebire de obiectivele noastre, valorile nu sunt finite. Ele sunt procesul prin care trăim în felul nostru unic.

Valorile ne susțin să trăim cu sens, însă acest lucru nu înseamnă că mereu vom trăi în bucurie sau plăcere. Din contra, valorile noastre ne pot susține și în momente extrem de dificile și provocatoare. Să ne cunoaștem și respectăm valorile nu înseamnă să scăpăm de suferință, ci să trecem prin durere și disconfort înarmați cu încrederea că ceaa ce facem are sens și contează.

Valorile în viața de părinte

Într-un sens general, valorile tale își lasă amprentă în orice decizie și acțiune alegi. Ca părinte, modelezi pentru copilul tău felul în care funcționează lumea și îl ghidezi să o înțeleagă așa cum o înțelegi și tu. Cu toate acestea, există trei arii punctuale unde valorile tale au un rol deosebit - în ce fel de părinte îți dorești să fii, în ce fel de adulți vrei să crești și în ce fel de familie.

Valorile de părinte

Valorile tale de părinte se referă le calitățile pe care vrei să le cultivi în rolul tău de îngrijitor și educator. Sunt acele cuvinte care îți vin în minte atunci când cineva te întreabă Ce fel de mamă a fost mama ta? sau Cum a fost tatăl tău când erai mic? Etichetele prin care i-ai descrie pe părinții tăi sunt impresiile generale pe care ți le-ai creat în urma miilor de decizii și acțiuni mărunte pe care ei le-au adoptat de-a lungul timpului în relație cu tine.

În același fel, valorile tale de părinte vor defini cine ești tu pentru copii tăi. De aceea are mult sens să ne explorăm valorile și să alegem conștient felul nostru de a fi ca părinte. Pe o parte, astfel ne asigurăm că îi susținem pe copiii noștri în feluri constructive. Pe de altă parte, ne ușurăm și noi procesul de a educa și ne oferim repere stabile și pozitive pe care ne putem baza atunci când luăm decizii.

Mai de mult, după ce am născut-o pe Siana, a două noastră fetiță, am participat la un curs de parenting creat de Dr. Siggie, pe care o recomand cu drag. În cadrul lui, am fost provocată să pun pe hârtie ce fel de mamă vreau să fiu. Atunci mi-am creionat acel ideal de o mamă răbdătoare și blândă, prezentă și consecventă, și încurajatoare. Când am ales aceste calități, m-am bazat mai întâi pe ce știam că fac bine, din experiența mea cu prima noastră copilă, Olivia. Răbdarea și blândețea ne-au servit bine amândurora și mi-am dorit să fie în continuare în inima a tot ceea ce fac ca mamă. Apoi, mi-am dorit să repar pentru mine și să asigiur pentru ele aspectul unui părinte prezent și implicat, care să urmărească din aproape evenimentele din viața copilului său. Consecvența am ales fiindcă o cred o calitate fundamentală prin care să pot construi încredere în copiii mei, să aibă sentimentul de predictibilitate și stabilitate, de siguranță. Încurajatoare, sau uplifting în original, este un fel de a fi aspirațional și inspirațional. Îmi doresc să le susțin și să le provoc în egală măsură pe fete să crească, și așa să aduc valoare în viața lor dincolo de aspectele fundamentale.

Valorile pentru copiii noștri

Al doilea domeniu unde valorile au un impact direct în parenting este felul de adulți pe care îi formăm pe copiii noștri să devină. Fiecare lucru pe care îl transmitem copiilor noștri conține un mesaj, iar tiparele de mesaje pe care le repetăm de-a lungul timpului devin credințe de bază. Firește, ne dorim să cultivăm în copiii noștri calități și abilități care să îi ajute în viața lor de adulți. Ceea ce alegem pentru ei reprezintă valorile pe care le vor moșteni.

Să cultivăm valori în copiii noștri este un proces în care ne angajăm de la primele momente de când devenim părinți. Ceea ce face diferență este să avem claritate și să acționăm intenționat încât să creștem acele părți din copiii noștri care credem că le vor susține pe viitor. Atunci când ne este clar ce valori alegem pentru copiii noștri, putem să prioritizăm răspunsurile noastre. De exemplu, dacă îmi doresc un copil independent, mă voi comporta în feluri care să îi crească abilitățile de a se descurca independent - îi voi oferi mai mult timp înainte de plecare încât să se îmbrace singur, îi voi da acces la veselă și tacâmuri și îi voi permite să mănânce singur chiar dacă fiecare masă se termină la jumătate pe podea.

Cu o altă ocazie, asemenea la ceva timp de când le-am născut pe fete, mi-am clarificat ce valori aleg să cultiv în ele. Am prioritizat astfel: îmi doresc să devină adulți conștienți, curioși, blânzi, conectați și, în același timp, independenți. Hai să ne uităm mai în detaliu la valoarea de adult conștient. Ce înseamnă a fi conștient? Înseamnă, în primul rând, să le ajut pe fete să vadă și să înțeleagă cum funcționează propria lor minte. Apoi, înseamnă să le susțin să fie conectate la ceea ce simt, gândesc și fac, la experiențele lor de viață. Uneori acest proces le va veni greu - ați încercat să reflectați înapoi unui copil supărat ce simte și care i-a fost supărarea? La noi alegerea mea să fac acest lucru rezultă deseori într-un copil care plânge un pic mai tare și un pic mai mult chiar. Dar ceea ce susțin eu în acele momente nu este liniștirea, daramite astomparea emoțiilor, ci să rămână în contact cu ce se petrece în interiorul lor. Da, uneori nu-mi convine, uneori este inconfortabil pentru mine, dar aceea e puterea unei valori - mă ajută să rămân și eu concentrată pe ceea ce mi-am propus să fac.

Valorile familiei

Al treilea aspect din viața de părinte unde valorile sunt foarte utile este cel al familiei noastre. Familia noastră este mediul natural pentru copil, iar să alegem intenționat ce fel de mediu vrem să le oferim este un dar deosebit pe care li-l putem face.

Toată lumea vrea să aibă o familie frumoasă, deci care este rostul să mai explorăm valori? Valorile intervin în primul rând ca să fim aliniați și de comun acord despre ce fel de parteneri vrem să fim în creșterea copiilor. Ne ajută să acționăm consecvent, indiferent cine dintre noi răspunde la o situație sau de diferențele naturale care există în răspunsurile fiecăruia. Valorile ne ajută să menținem aceeași direcție, iar diferențele - să creăm nuanțe și flexibilitate în mintea copiilor noștri.

Apoi, valorile familiei noastre sunt și ghiduri pentru creșterea noastră ca familie. Atunci când știm ce urmărim împreună, fiecare membru al familiei poate lucra la aspectele relevante în dezvoltarea lui. Astfel, fiecare crește în ritmul și felul lui, și, în același timp, împreună ajungem să creăm o familie armonioasă și unită.

Și mai târziu în parcursul meu de mamă, undeva anul trecut, am ajuns să alegem valorile familiei noastre. Cu ocazia înscrierii la grădiniță, ne-am întrebat care sunt aspectele esențiale la care ținem împreună. Pe lista noastră sunt implicarea, respectul, conectarea, conștiența și creșterea.

Implicarea reflectă pentru noi importanța familiei noastre la punctul zero de la care se formează copiii noștri, dar și mediul în care noi, părinții, ne rescriem poveștile familiale. Înseamnă că familia noastră vine pe primul loc înainte de alte activități, relații sau ambiții.

Respectul include siguranța fizică și emoțională, respectul față de ceilalți membri ai familiei, dar și față de propria persoană. Înseamnă a ne prețui și aprecia valoarea personală și a ne comporta într-un mod care nu le erodează.

Conectarea ne ghidează să apreciem faptul că legăturile între noi ne fac mai mult decât suma părților. Ne invită să rămânem în contact cu ceilalți și să fim blânzi.

Conștiența este pentru propria persoană ce este conectarea pentru relațiile noastre de familie. Prin conștiența vrem să spunem că prețuim conexiunea interioară, curiozitatea pentru sine, blândețea pentru noi înșine.

Creșterea este motorul nostru intern, ambiția să învățăm și să ne dezvoltăm, să avem vieți mai bogate în interior și exterior. La baza ei stau independența și adaptabilitatea.

Ceea ce apreciez în lista aceasta este că valorile pe care le-am ales pentru familie sunt strâns legate și de valorile pe care le creștem în copiii noștri. Această observație îmi dă de înțeles că valorile noastre provin dintr-un loc de claritate și autenticitate, având în vedere că le-am definit în diferite puncte de timp. Și iată cum valorile pentru copiii noștri și ale familiei noastre mă ajută să îmi respect și valorile de părinte, și anume consecvența în decizii și acțiuni.

Cum aplicăm ideea de valori în viața de zi cu zi

Fie că o facem conștient sau inconștient, în fiecare zi aplicăm ideea de valori măcar într-o parte a vieții noastre. Comportamentele noastre sunt un amestec între tipare date de credințe limitative și tipare motivate de valori aspiraționale, iar diferența între aceste două părți ne poate ajuta să acționăm mai des cu sens și împlinire.

Primul pas este să explorăm ce ne aduce sens în viața noastră, fie în trecut, fie în prezent, fie ca simplă posibilitate. Există mai multe exerciții care te pot ghida în acest proces. Am să îți las mai jos câteva întrebări cu care poți începe, iar dacă vrei să explorezi mai profund și cu mai multă ghidare, vara aceasta voi începe un nou grup de lucru Parenting aplicat.

  • Care au fost momentele în care ai simțit că împlinire, când nu a mai fost nevoie de nimic altceva decât ce se întâmpla deja? Care sunt momentele mici, ordinare, când totul se simte în regulă?

  • Ce funcționează astăzi bine în familia ta? Cum te simți susținut în cadrul ei? Care sunt provocările familiei tale și cum reușești să le faci față? Ce te determină să faci eforturi pentru familia ta?

  • Care sunt lucrurile care contează pentru tine în rolul de părinte? Ce fel de mamă sau tată îți dorești să fii?

  • Când ai devenit părinte, ce vise și aspirații aveai pentru rolul tău în creșterea copilului tău? Cum îți imaginai că vei fi?

  • Ce calități și principii crezi că te ajută în viața ta de adult? Cum ar trebui să fie o persoană încât să aibă o viață împlinită și să facă față la provocări?

  • Cum îți dorești să fie copiii tăi o dată ce devin adulți?

După ce începi să îți conturezi o idee despre valorile tale, în oricare arie, le poți defini în mai mult detaliu. Scopul este să ai o perspectivă clară despre cum, mai exact, arată valorile tale în viața reală, în acțiuni și în diferite situații. Așa eviți etichetele vagi și nerealiste și te ajuți în deciziile pe care le vei lua în viitor.

După ce ai o descriere clară a valorilor alese, contează mult să le aduci în viața cotidiană. Dacă folosești un jurnal, poți descrie în el pentru fiecare valoare câteva acțiuni care o manifestă. Dacă ai anumite obiceiuri, te poți gândi la cum te duc ele mai aproape de valorile pe care le-ai ales. Pentru valorile familiei, poți începe o discuție cu partenerul tău de la simpla întrebare Ce crezi că este important pentru noi ca familie? Poți printa valorile tale și să le expui în casă, pe frigider sau în rame. Le poți folosi ca o listă de criterii la următoare decizie semnificativă pe care urmează să o iei, cum ar fi unde îți vei înscrie copilul la grădiniță sau ce limite o să pui pe un subiect anume.

Revin, valorile sunt feluri de a fi, nu cuvinte statice. Valoros la ele este felul în care dau sens vieții noastre, nu impresia pe care o creează despre noi, irelevant cât de frumoasă. Altfel spus, contează experiența unei vieți împlinitoare, nu cum dau cuvintele prin care o descriem. Iar experiența vine din acțiuni, zi de zi, mai mari, dar și mai mici.

Deci —

Mă bucur că ai citit până aici. Valorile sunt un subiect în inima programului meu Parenting aplicat și o să revin de mai multe ori la el. Ca de obicei, te aștept cu orice gând sau întrebare printr-un mesaj. O zi faină și plină de sens.

Next
Next

Povestea mea